Toți suntem experți în urși
Acum 5 luni
marți, septembrie 29
joi, februarie 5
de la Karioka citire
sursa: http://www.andreigheorghe.ro/forum_old/viewtopic.php?t=12049
scroll down for the posting
Habar n-ai ca am un weblog! Si habar n-ai ca de data asta am sa scriu despre tine!
Asa cum habar n-ai avut de multe, cu toate ca de un an de zile cica suntem impreuna, cel putin in versiunea mea. Asa cum habar n-ai avut vreodata de crizele de disperare, de panica, atunci cand nu veneai, de faptul ca de un an de zile lumea mea se invarte in jurul tau. Asa cum habar n-ai cum e sa mori la o grimasa si sa te nasti la un zambet. Asa cum habar n-ai la cate am renuntat, asa cum habar n-ai cat m-am strans in mine, cat am tacut, cat m-am retras, cat m-am chinuit sa ma adaptez. Si mai patetic e ca chiar daca ai avea habar probabil putin ti-ar pasa. Atat timp m-am vazut doar ca pe o umbra a ta, ca pe o completare a cuvanului "noi". Si cand colo...
Sunt doar eu. Nu astept ajutor din partea nimanui, pentru ca n-am sa primesc vreodata, si stiu asta din experienta. Si totusi nu am suficienta experienta, se pare, din moment ce totusi comit in mod repetat greseala de a indrazni sa gandesc mai departe de ziua de maine. Inca ma mai atasez inutil de oameni, inca mai visez la lucruri frumoase, inca mai sper. Las garda jos cand intalnesc pe cineva care mi se pare mie a fi mai bun, mai altfel, mai uman. Las garda jos cand dau de o raza de soare, e ca si cum as iesi in tricou ca locuitor al Antarcticii. Si toate astea le fac pentru a ma prabusi inca o data si inca o data si tot nu ma invat minte. Inca mai cred, inca mai sper si nu-mi vine sa cred ca inca mai fac asta dupa cate mi s-au intamplat. Cea mai recenta lectie din ciclul "tot nu te-nveti minte?" esti chiar tu; mi-am jurat ca nu ma mai atasez prosteste, ca nu-mi mai traiesc viata pentru altcineva pentru ca NIMENI nu isi iroseste nici macar o ora din viata pentru mine. Probabil sunt eu vreo
anomalie, habar n-am. Sau poate or mai fi idioti de-alde mine si poate si ei isi culeg acum maselele de pe jos. Dar realitatea e asta. Ce sa ne mai ascundem dupa deget, ce sa ne mai pierdem vremea inutil in clisee politicoase sau menajante; nu-ti reprosez nimic. ar fi culmea sa-ti reprosez tie modul meu total utopic de a ma raporta la cei apropiati. Tind sa tot renunt, sa las de la mine, sa inchid ochii, sa strang din dinti, sa iert, sa uit, sa sper, sa ma fut, sa ma pis in sus, sa fac o multime de tampenii. Si mai ales fac enorma greseala de a crede ca fiinta pentru care fac toate astea are sa le constientizeze. Nu neaparat sa-mi ridice statuie, dar macar sa fie constient. Si mai am si absurda idee ca poate poate are sa-mi raspunda macar cu un procent din atitudinea mea.
SI EVIDENT NU E ASA. Cel mai recent si elocvent exemplu esti tot tu. Ma zbat un an de zile ca un peste pe uscat ca in final sa raman cu un gust amar si cu ochii-n soare. Tu pleci dracu stie ce sa faci. Ce poate fi mai clar de-atat?
In anul asta care a trecut am vrut sa-ti spun o mie de vorbe, o mie de lucruri, o mie de ganduri. Am murit de o mie de ori, m-am nascut de o mie de ori, am trecut de o mie de ori in aceeasi secunda de la nebunie la calm si de la spaima la liniste. O mie de fapte, o mie de soapte, o mie de sunete, o mie de tipete, o mie de rasete, o mie de intrebari, o mie de culori, o mie de imagini au trecut prin suflet si mi s-au oprit tot acolo. Nu le-am spus mai departe. N-au ajuns la destinatar si nici nu vor ajunge prea curand; n-ai nevoie de ele, n-ai ce face cu ele. Incetul cu incetul incep sa invat ca nu tot ce ai poate fi dat; nu tot ce vrei sa oferi poate fi primit. Si mai stii ceva? Cel mai singura ma simt langa tine; te simt mai aproape cand nu esti, tocmai din cauza acestei blestemate si inepuizabile sperante. "poate ca...daca...parca...probabil...mai stii..am sa incerc..si poate..poate...poate".
Traiesc agatata de un cuvant bisilabic: poate.
Si "poate" al meu nu reuseste niciodata sa se suprapuna peste "este" al vietii.
Asa ca habar n-ai de acest "poate". Habar n-ai ca mi-am pus in cap tot neamul, habar n-ai ca am facut foamea pentru tine, habar n-ai cate injuraturi si scandaluri mi-am luat pentru tine, habar n-ai cat amar am inghitit, habar n-ai cum m-am incovoiat pana in pamant de atata umilinta, habar n-ai cum am lasat viata sa treaca pe langa mine, habar n-ai!
Habar n-ai cat de mult as vrea sa-ti strig toate astea, sa urlu ca o descreierata, sa injur ca o mahalagioaica, sa blestem ca o tiganca. Habar n-ai de cate ori m-am strans in mine, am plecat fruntea in pamant si am tacut, tocmai ca sa nu te superi, sa nu te sperii, sa nu te obosesc, sa nu pleci, sa nu, sa nu, sa nu...
Habar n-ai cine sunt, habar n-ai cata viata ascund in mine, habar n-ai cu cata indarjire am luptat pentru tine, cum te-am aparat de toti si i-am pierdut pe toti pentru tine! Habar n-ai cum e sa-ti fuga imagini prin fata ochilor inchisi , cand incerci cu disperare sa dormi fara vise, imagini in care tu atingi pielea altei femei , imagini in care tu uiti de mine. Uiti de mine...macar de ti-ai aminti cat de cat...
Habar n-ai cum e sa fii o femeie frumoasa, dorita aproape de orice barbat si mai nenorocita totusi decat miile de strambe care macar isi au perechea langa ele. Habar n-ai cum e sa ti se scurga viata din tine picatura cu picatura la fiecare gest repezit sau vorba aruncata in vant.
Habar n-ai ... bine ca stiu eu. ca asa sunt eu, tre sa le stiu pe toate... habar n-ai cum e sa fii batran si inutil la 22 de ani.
Habar n-ai cum e sa te chinui neputincios, habar n-ai cum e sa iti inabusi suspinele intr-o perna jegoasa de camin.
HAbar n-ai cum e ca in tot acest timp sa fii totusi mereu zambitoare, amabila, stralucitoare, sa-ti porti masca in fiecare zi, sa te opresti la margine atunci cand iti vine s-o iei razna. Sa iti joci rolul de fata tanara si lipsita de griji si mai ales sa te adaptezi cerintelor tale rigide, absurde. Nu mai plange, in noaptea asta vine, e adevarat, nu mai e noapte, e dimineata de-acum, tu ai plans si te-ai zbuciumat de peste 4 ore, dar acum alearga la baie, spala-ti fata, ah, se vad cearcanele, se vad urmele lacrimilor, repede, fa ceva, sa nu stie ca ai plans, oricum nu-i pasa, oricum il enerveaza. E tarziu, e tarziu, probabil o sa-i fie foame si somn deci n-o sa reusesti sa vorbesti cu el, fa patul, fa mancare, de unde naiba mai scoti si mancare, alearga, ia pe datorie, umileste-te si in fata vanzatoarei el nu trebuie sa stie ca de fapt nu prea ai bani, ca de fapt tu ai mancat prin vecini azi.
A venit, doamne, a venit, nu mai tremura, linisteste-te, zambeste, arati ca o nebuna, privirea asta ratacita si mainile care transpira rece si tremura, tremura, nu-ti mai frange degetele, tine un obiect ceva..nu, nu-l scapa. Aseaza-te langa el, intreaba-l ceva dar ceva cat mai banal, cat mai inofensiv, stii ca se supara, stii ca e rau. Soarbe-l din priviri, saruta-l cu ochii dar priveste-l pe sub gene, ai inca ochii rosii si umezi. Fa o gluma, fa-te ca nu te-ai suparat, calca-ti ranile in picioare, important e sa te iubeasca, ba nu, nici asta, important e sa-i mai poti respira mirosul, sa-i simti pielea fina, sa-l privesti in ochii aceia de catifea neagra, sa fie aici, sa fie langa tine. Face o gluma cruda, te doare, doare, doare, nu, nu arata asta, continua sa zambesti, poate se supara, poate pleaca, poate... Vrea sa doarma, nu te vrea langa el, de atat zbucium si plans tot corpul ti-e infasurat parca intr-un val de gheata, esti prea rece, stai departe de el pana te incalzesti sub patura, apoi asculta-i respiratia grea...a adormit, ia-l usor in brate, respira incet, sa nu-l trezesti, sa nu-l sacai, sa nu se traga mai incolo, ah, daca s-ar putea sa nu mai respiri deloc...nici nu-i pasa, poate nu te mai iubeste deloc, te inneaca plansul, abtine-te, abtine-te, nu poti sa plangi, se trezeste si se supara, nu intelege de ce il tot bocesti atat "ce, am murit?" ah, nu el moare, mori tu...asa ca intoarce-te totusi, ai sa-l iei in brate dupa ce te mai potolesti; se intoarce pri somn te ia in brate, te stalceste, ai amortit, nu indraznesti sa te misti desi te doare tot corpul, iti fulgera prin minte o intrebare "oare pe mine se gandeste ca ma imbratiseaza sau..." Doare, toata inima ti se chirceste intr-un singur punct dureros, dar taci, taci, plangi in tine, urla in tine, implora in tine, intreaba in tine.
Se trezeste dimineata, e nervos, e suparacios, iti vine iar sa-ti frangi mainile si sa-ti ceri iertare, nici tu nu mai stii pentru ce..pleaca fara sa se uite inapoi...mai sunt inca 16 ore si se inoace...da drumul la muzica, fumeaza o tigara, gandeste-te la el, mai sunt 14 ore...fa-ti de lucru, nimic nu iese..mai sunt 12 ore...
SI n-ai sa stii. N-ai sa stii cum urlu in mine. N-ai sa stii, nu stii, habar n-ai si nici nu vrei sa stii. Te iubesc si cam degeaba. Am frant totul in mine, am incercat sa ma pliez, sa incap intr-un spatu cat mai mic, sa nu te incomodez. Si tot degeaba. Nu e loc de mine. Pur si simplu nu e.
scroll down for the posting
Habar n-ai ca am un weblog! Si habar n-ai ca de data asta am sa scriu despre tine!
Asa cum habar n-ai avut de multe, cu toate ca de un an de zile cica suntem impreuna, cel putin in versiunea mea. Asa cum habar n-ai avut vreodata de crizele de disperare, de panica, atunci cand nu veneai, de faptul ca de un an de zile lumea mea se invarte in jurul tau. Asa cum habar n-ai cum e sa mori la o grimasa si sa te nasti la un zambet. Asa cum habar n-ai la cate am renuntat, asa cum habar n-ai cat m-am strans in mine, cat am tacut, cat m-am retras, cat m-am chinuit sa ma adaptez. Si mai patetic e ca chiar daca ai avea habar probabil putin ti-ar pasa. Atat timp m-am vazut doar ca pe o umbra a ta, ca pe o completare a cuvanului "noi". Si cand colo...
Sunt doar eu. Nu astept ajutor din partea nimanui, pentru ca n-am sa primesc vreodata, si stiu asta din experienta. Si totusi nu am suficienta experienta, se pare, din moment ce totusi comit in mod repetat greseala de a indrazni sa gandesc mai departe de ziua de maine. Inca ma mai atasez inutil de oameni, inca mai visez la lucruri frumoase, inca mai sper. Las garda jos cand intalnesc pe cineva care mi se pare mie a fi mai bun, mai altfel, mai uman. Las garda jos cand dau de o raza de soare, e ca si cum as iesi in tricou ca locuitor al Antarcticii. Si toate astea le fac pentru a ma prabusi inca o data si inca o data si tot nu ma invat minte. Inca mai cred, inca mai sper si nu-mi vine sa cred ca inca mai fac asta dupa cate mi s-au intamplat. Cea mai recenta lectie din ciclul "tot nu te-nveti minte?" esti chiar tu; mi-am jurat ca nu ma mai atasez prosteste, ca nu-mi mai traiesc viata pentru altcineva pentru ca NIMENI nu isi iroseste nici macar o ora din viata pentru mine. Probabil sunt eu vreo
anomalie, habar n-am. Sau poate or mai fi idioti de-alde mine si poate si ei isi culeg acum maselele de pe jos. Dar realitatea e asta. Ce sa ne mai ascundem dupa deget, ce sa ne mai pierdem vremea inutil in clisee politicoase sau menajante; nu-ti reprosez nimic. ar fi culmea sa-ti reprosez tie modul meu total utopic de a ma raporta la cei apropiati. Tind sa tot renunt, sa las de la mine, sa inchid ochii, sa strang din dinti, sa iert, sa uit, sa sper, sa ma fut, sa ma pis in sus, sa fac o multime de tampenii. Si mai ales fac enorma greseala de a crede ca fiinta pentru care fac toate astea are sa le constientizeze. Nu neaparat sa-mi ridice statuie, dar macar sa fie constient. Si mai am si absurda idee ca poate poate are sa-mi raspunda macar cu un procent din atitudinea mea.
SI EVIDENT NU E ASA. Cel mai recent si elocvent exemplu esti tot tu. Ma zbat un an de zile ca un peste pe uscat ca in final sa raman cu un gust amar si cu ochii-n soare. Tu pleci dracu stie ce sa faci. Ce poate fi mai clar de-atat?
In anul asta care a trecut am vrut sa-ti spun o mie de vorbe, o mie de lucruri, o mie de ganduri. Am murit de o mie de ori, m-am nascut de o mie de ori, am trecut de o mie de ori in aceeasi secunda de la nebunie la calm si de la spaima la liniste. O mie de fapte, o mie de soapte, o mie de sunete, o mie de tipete, o mie de rasete, o mie de intrebari, o mie de culori, o mie de imagini au trecut prin suflet si mi s-au oprit tot acolo. Nu le-am spus mai departe. N-au ajuns la destinatar si nici nu vor ajunge prea curand; n-ai nevoie de ele, n-ai ce face cu ele. Incetul cu incetul incep sa invat ca nu tot ce ai poate fi dat; nu tot ce vrei sa oferi poate fi primit. Si mai stii ceva? Cel mai singura ma simt langa tine; te simt mai aproape cand nu esti, tocmai din cauza acestei blestemate si inepuizabile sperante. "poate ca...daca...parca...probabil...mai stii..am sa incerc..si poate..poate...poate".
Traiesc agatata de un cuvant bisilabic: poate.
Si "poate" al meu nu reuseste niciodata sa se suprapuna peste "este" al vietii.
Asa ca habar n-ai de acest "poate". Habar n-ai ca mi-am pus in cap tot neamul, habar n-ai ca am facut foamea pentru tine, habar n-ai cate injuraturi si scandaluri mi-am luat pentru tine, habar n-ai cat amar am inghitit, habar n-ai cum m-am incovoiat pana in pamant de atata umilinta, habar n-ai cum am lasat viata sa treaca pe langa mine, habar n-ai!
Habar n-ai cat de mult as vrea sa-ti strig toate astea, sa urlu ca o descreierata, sa injur ca o mahalagioaica, sa blestem ca o tiganca. Habar n-ai de cate ori m-am strans in mine, am plecat fruntea in pamant si am tacut, tocmai ca sa nu te superi, sa nu te sperii, sa nu te obosesc, sa nu pleci, sa nu, sa nu, sa nu...
Habar n-ai cine sunt, habar n-ai cata viata ascund in mine, habar n-ai cu cata indarjire am luptat pentru tine, cum te-am aparat de toti si i-am pierdut pe toti pentru tine! Habar n-ai cum e sa-ti fuga imagini prin fata ochilor inchisi , cand incerci cu disperare sa dormi fara vise, imagini in care tu atingi pielea altei femei , imagini in care tu uiti de mine. Uiti de mine...macar de ti-ai aminti cat de cat...
Habar n-ai cum e sa fii o femeie frumoasa, dorita aproape de orice barbat si mai nenorocita totusi decat miile de strambe care macar isi au perechea langa ele. Habar n-ai cum e sa ti se scurga viata din tine picatura cu picatura la fiecare gest repezit sau vorba aruncata in vant.
Habar n-ai ... bine ca stiu eu. ca asa sunt eu, tre sa le stiu pe toate... habar n-ai cum e sa fii batran si inutil la 22 de ani.
Habar n-ai cum e sa te chinui neputincios, habar n-ai cum e sa iti inabusi suspinele intr-o perna jegoasa de camin.
HAbar n-ai cum e ca in tot acest timp sa fii totusi mereu zambitoare, amabila, stralucitoare, sa-ti porti masca in fiecare zi, sa te opresti la margine atunci cand iti vine s-o iei razna. Sa iti joci rolul de fata tanara si lipsita de griji si mai ales sa te adaptezi cerintelor tale rigide, absurde. Nu mai plange, in noaptea asta vine, e adevarat, nu mai e noapte, e dimineata de-acum, tu ai plans si te-ai zbuciumat de peste 4 ore, dar acum alearga la baie, spala-ti fata, ah, se vad cearcanele, se vad urmele lacrimilor, repede, fa ceva, sa nu stie ca ai plans, oricum nu-i pasa, oricum il enerveaza. E tarziu, e tarziu, probabil o sa-i fie foame si somn deci n-o sa reusesti sa vorbesti cu el, fa patul, fa mancare, de unde naiba mai scoti si mancare, alearga, ia pe datorie, umileste-te si in fata vanzatoarei el nu trebuie sa stie ca de fapt nu prea ai bani, ca de fapt tu ai mancat prin vecini azi.
A venit, doamne, a venit, nu mai tremura, linisteste-te, zambeste, arati ca o nebuna, privirea asta ratacita si mainile care transpira rece si tremura, tremura, nu-ti mai frange degetele, tine un obiect ceva..nu, nu-l scapa. Aseaza-te langa el, intreaba-l ceva dar ceva cat mai banal, cat mai inofensiv, stii ca se supara, stii ca e rau. Soarbe-l din priviri, saruta-l cu ochii dar priveste-l pe sub gene, ai inca ochii rosii si umezi. Fa o gluma, fa-te ca nu te-ai suparat, calca-ti ranile in picioare, important e sa te iubeasca, ba nu, nici asta, important e sa-i mai poti respira mirosul, sa-i simti pielea fina, sa-l privesti in ochii aceia de catifea neagra, sa fie aici, sa fie langa tine. Face o gluma cruda, te doare, doare, doare, nu, nu arata asta, continua sa zambesti, poate se supara, poate pleaca, poate... Vrea sa doarma, nu te vrea langa el, de atat zbucium si plans tot corpul ti-e infasurat parca intr-un val de gheata, esti prea rece, stai departe de el pana te incalzesti sub patura, apoi asculta-i respiratia grea...a adormit, ia-l usor in brate, respira incet, sa nu-l trezesti, sa nu-l sacai, sa nu se traga mai incolo, ah, daca s-ar putea sa nu mai respiri deloc...nici nu-i pasa, poate nu te mai iubeste deloc, te inneaca plansul, abtine-te, abtine-te, nu poti sa plangi, se trezeste si se supara, nu intelege de ce il tot bocesti atat "ce, am murit?" ah, nu el moare, mori tu...asa ca intoarce-te totusi, ai sa-l iei in brate dupa ce te mai potolesti; se intoarce pri somn te ia in brate, te stalceste, ai amortit, nu indraznesti sa te misti desi te doare tot corpul, iti fulgera prin minte o intrebare "oare pe mine se gandeste ca ma imbratiseaza sau..." Doare, toata inima ti se chirceste intr-un singur punct dureros, dar taci, taci, plangi in tine, urla in tine, implora in tine, intreaba in tine.
Se trezeste dimineata, e nervos, e suparacios, iti vine iar sa-ti frangi mainile si sa-ti ceri iertare, nici tu nu mai stii pentru ce..pleaca fara sa se uite inapoi...mai sunt inca 16 ore si se inoace...da drumul la muzica, fumeaza o tigara, gandeste-te la el, mai sunt 14 ore...fa-ti de lucru, nimic nu iese..mai sunt 12 ore...
SI n-ai sa stii. N-ai sa stii cum urlu in mine. N-ai sa stii, nu stii, habar n-ai si nici nu vrei sa stii. Te iubesc si cam degeaba. Am frant totul in mine, am incercat sa ma pliez, sa incap intr-un spatu cat mai mic, sa nu te incomodez. Si tot degeaba. Nu e loc de mine. Pur si simplu nu e.
duminică, ianuarie 11
Because I know
Most say you're not what I need. That you're the worst thing that could ever happen to me. I should understand them. After all, I've been complaining about you a lot in the past. But now, it might be different. I want people to understand you're the 'worst' I need. It's like you're the only disease I can't wait to have. You're the disease, and you're also the pill. I can't say you're my everything - I need a lot of other things to survive. But you just make my day. You don't read my blog, I know, and this just gives me courage to say what I feel I should tell you. You don't know how it's like to die at the slightest grimace and to rise at just a smile. You comfort me. You care for me. Your rude way of telling me you care makes my day. Because I know. Because I can understand your signs and pretty much everything you do/say/feel. I know you, and now I know myself. I relate myself to you. I care for you. I need you; just enough to know I'll be OK no matter what. I make it through the day. You made me tough. You made me live enough to want more. Thank you. Now I understand. Now I know.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
