Despre noi si alte prostii

"C'était mieux que tout, mieux que la drogue, mieux que l'héro, mieux que la dope, coke, crack, fix, joint, shit, shoot, snif, pét', ganja, marie-jeanne, cannabis, beuh, peyotl, buvard, acide, LSD, extasy. Mieux que le sexe, mieux que la fellation, soixante-neuf, partouze, masturbation, tantrisme, Kâma-Sûtra, brouette thaïlandaise. Mieux que le Nutella au beurre de cacahuète et le milk-shake banane. Mieux que toutes les trilogies de George Lucas, l'intégrale des Muppets Show, la fin de 2001. Mieux que le déhanché d'Emma Peel, Marylin, la Schtroumpfette, Lara Croft, Naomi Campbell et le grain de beauté de Cindy Crawford. Mieux que la face B d'Abbey Road, les solos d'Hendrix, le petit pas de Neil Amstrong sur la lune. Le Space Mountain, la ronde du Père Noël, la fortune de Bill Gates, les transes du Dalaï Lama, les NDE, la résurrection de Lazare, toutes les piquouzes de testostérone de Schwarzy, le collagène dans les lèvres de Pamela Anderson. Mieux que Woodstock et les rave parties les plus orgasmiques. Mieux que la défonce de Sade, Rimbaud, Morrison et Castaned. Mieux que la liberté. Mieux que la vie…"
Cel putin asa ar trebui sa fie sentimentul de freedom, scaparea din "ghearele" ievitabilei monotonii & so on. E inuman sa nu stimti asa o placere cand viata iti aseaza in farfurie, fara substrat, fara asteptari, datorii sau alte implicatii, cele mai minunate si ascunse fantezii pe care cineva le-ar putea avea. Insa cand esti "co-dependent" [depinzi constant de o persoana, si fericirea ta se bazeaza in totalitate in aceasta] nu te poti bucura de ce-ti ofera viata, fara sa ceara nimic in schimb. Constant avem asteptari de genul "para malaiata in gura lui natafleata" sau "astept sa-mi pice din cer" si cand fix dupa atata timp se intampla, nu ne putem bucura de ele. De ce? Pentru ca unora chiar ne face placere sa ne automutilam psihic, pentru ca natura umana dezvolta din ce in ce mai mult o latura masochista. Ca de exemplu ascultarea unei melodii deprimante intr-o stare omonima. Ne facem singuri rau si totusi , in acelasi timp, ne intrebam de ce, acolo sus, cineva e atat de sadic cu noi. Sadici suntem la adresa noastra, si nimeni nu prea poate schimba asta. De ce? Pentru ca ne cam place sa ne plangem de mila in ideea ca primim pe baza asta ceea ce vrem. In ideea ca ne descarcam daca ne facem rau singuri. In ideea ca, daca suntem suparati, macar avem si noi asupra noastra o parte din vina. Iar, fara implicatii. Si constienti ca nu ajungem la un rezultat satisfacator, continuam in aceeasi prostie. Again, and again, and again... :)
Sa spunem in gura mare ca nu ne este bine? Ar fi prea LAME.Trist.
Sa suferim de fata cu altii si, cand intrebati, sa spunem ca nu avem nimic? Mai LAME.Mai trist.
Sa ne plangem singuri de mila si sa asteptam sa fim alinati de un oarecare Nostradamus care sa ghiceasca ce se intampla cu noi? Fara rost.
Anuntati cand aveti o solutie mai buna. Desi ma indoiesc.